De ce postez asta?

Ceva din ce-am gasit intr-un Word, scris de curand. N-am mai postat de mult timp pe-aici. Oh well...


Exista zilele alea pe care nu le poti uita, oricat de mult ai incerca. Un inceput de poveste clasic si patetic, bineinteles. Nu-mi place asa. Lasati-ma sa reformulez. Sighisoara este un oras sinistru. Ba nu, este doar un pic ciudat. Ba nu, este ciudat doar pentru ca l-am prins eu intr-o zi ciudata. Ei bine, oricum nu are prea mare importanta cuvantul descriptiv.
Am ajuns in Sighisoara in timpul unei excursii cu liceul. Da, acele excursii tipice: iesirea din Bucuresti, Brasov, profi care nu isi dau seama (sau nu vor) ca sunt inconjurati de sticle de vodka si cutii de bere in tot autocarul, Sibiu, multa galagie, muzica proasta, Sighisoara, serpentine, copii care vomita in pungi si alimente nu tocmai comestibile.
Am intrat in Sighisoara plini de energie, cu acel aer proaspat de turisti exploratori care fotografiaza orice peisaj din zece unghiuri diferite, stergand 80% din poze odata ajunsi acasa, in Bucale. Turisti pe naiba, zic, caci vazusem orasul asta de nu stiu cate ori inainte. Dar asa ne percepe lumea, stii? Ca pe niste “elevi in excursie”, cu cate un rucsac in spate si poate un aparat de fotografiat smecher, DSLR cu curelusa de-aia kinky.
Asa ca noi, grupuletul de cinci tipe excursioniste, am ramas in centrul orasului. Aveam la dispozitie cateva ore, apoi trebuia sa ne intoarcem la autocar. Majoritatea bezmeticilor au dat buzna in pizzerii, restaurante, biserici, magazine cu suveniruri si fastfood-uri.
Diana si-a aprins o tigara si ne-a facut semn spre o cafenea pustie din centru. Nu intrasem niciodata acolo, inca nu stiu de ce. Ne-am invartit prin imprejurimi, am coborat intr-un subsol care nu ducea decat catre un perete inscriptionat cu “Catacombe”, apoi am intrat in cafenea. O tanti imbracata intr-o rochie verde si medievala ne zambea atat de frumos din pragul usii, incat simteam nevoia sa fug si sa ma ascund sub autocar.
Mirosea a pandispan, frisca, fructe, tarte, ciocolata si inca ceva. Dar ceva-ul ala nu era de bine. Ma simteam ca intr-o casuta sinistra din filmele de groaza, unde o doamna in varsta iti scoate creierul pe gat cu un cleste, in timp ce croseteaza un pulover pufos si lila pentru pisica ei.
Aparent, eram singura care abera in halu’ asta. Tipele mele se simteau chiar ok, conversau cu doamna si se indreptau spre o masa din fier forjat. Ne-am asezat si rasfoiam fiecare cate un meniu. Aveau de toate pe-acolo: biscuiti cu alune si cacao, cafea, prajituri de casa, cu creme si toata gama de curcubee.
Va rog, nu va imaginati arome vanilate si raze de soare! Ceva nu mirosea bine. Atat la propriu, cat si la figurat. Chiar daca eram singura defecta, parca ma asteptam sa inghit o bucatica de tort cu cirese, ca apoi sa simt gustul de acid si sa mi se opreasca inima. Ok, e doar in capul meu...
Am inceput sa ma plimb prin camera, uitandu-ma la diversele decoratiuni. Doamna verde si medievala se tot plimba pe langa noi, parca plutind. Era ceva la rochia aia, la dantela, la coafura, la mirosul ei prea dulce.
Ne-a adus comanda: cateva ceaiuri si prajituri. Eu imi luasem o placinta cu fructe de padure, frisca si o cafea. Trebuia sa recunosc, erau foarte bune. Si nici gust de acid n-aveau.
***
Nu stiu cum am ajuns in spatele cetatii. Tin minte ca paranoia mea in ceea ce o privea pe Miss Acid s-a extins, pana a ajuns si la ceilalti. Am plecat imediat. Bineinteles, dupa ce am platit dulciurile dubioase.
Stateam pe o scara, undeva intre peretele cetatii si o rapa plina cu pomi de toate felurile. Erau vreo 4-5 trepte, de fapt. Se vedea tot orasul, pana in suburbii. Parea foarte linistit, dar avea aerul asta misterios, care ma urmarea inca din cafenea. De-asta am spus, la inceput, ca Sighisoara este un oras sinistru. Am ramas la vorbe pe scara aia, pana am decis sa facem turul complet al orasului. Ce atata panica, hai, gata, chill si totu-i misto!
Imi amintesc cum ma fascina fiecare obiect din fiecare magazin de suveniruri. Ce-i mai ciudat... Toate magazinele vindeau acelasi chestii: niste oite si dragonasi cu aripi, atarnate de tavan, care parca zboara, plus alte maruntisuri total neinteresante.
Singurul lucru care mi-a atras atentia, pe langa creaturile aeriene, a fost o vaza. Mda, o simpla vaza, in forma de ying-yang. Sau, in fine, care imi sugera ideea asta. Cineva a intrebat-o pe vanzatoare “Nu va suparati, asta e ying-yang?”. Am ras cateva ore bune, dupa ce a venit raspunsul ei ignorant: “Nu, e vaza da flori”. Cata profunzime, cat spirit de observatie... ce mai, o artista. Cata simplitate! As fi putut spune orice altceva pentru a descrie suportul ala de flori. Orice, dar nu vaza.
Vaza... Si totusi, nu era mai mult de-atat.
***
Am plecat spre centru, dupa ce Adriana cumparase un brat de suveniruri tampite. I-a cazut pe jos o bila de lemn si s-a spart. I-a parut rau, abia o cumparase, s-a scandalizat destul de tare. Atat de tare incat o vanzatoare de pe strada i-a facut cadou un colier colorat. Mi s-a parut dragut din partea ei, dar inca ciudat. Incepuse sa ne interogheze ca pe niste criminale, ca doar aveam accent de Bucuresti si foloseam cuvinte de-astea specifice, cum ar fi “blana”, “caterinca” sau “adevarat”. Ce era in capul nostru? Daca femeia ne tinea de vorba, ca sa nu plecam, sa aiba timp oamenii ei sa vina si sa ne fure lucrurile?! Retard.
Adriana si-a luat colierul si ne-am carat.


...to be continued. Poate.

Key words, frate! [updated]

Primul lucru la care ma uit cand intru pe blog sunt statisticile, mai exact acele key words. Ma distreaza enorm. E amuzant cum oamenii aia chiar ajung aici, cautand chestii precum:

nu i nimic mai tare ca sexul nici lsd si restul - Uuuh, so hardcore! Dar voi chiar aveti probleme cu melodia aia, nu?
LSD blogul - Nu, blogul n-are niciun efect psihedelic.
bratari cu numele teo - Imi pare rau, Teo... n-am!
cum se numeste melodia aia guess who sexu e cel mai tare - Tu cati 13 ani spuneai ca ai?
oh no! not another tea party - Aia din Boston a fost cam naspa, intr-adevar.
tenesi multi - Fara numar!
LSD - Nebunaticilor...
plicuri banchet - Regret, doar supa la plic...
forrest gump - Fain filmul.

cum se face bratari cu 3 4 fire - Se ia un DEX si se inghite.

LATER EDIT!

Am mai descoperit niste key words foarte retardate, dar cel mai socant a fost asta:

" ce inseamna lsd? e ceva de sex? "

Sa mai comentez ceva? Mi-am pierdut speranta!

LSD?

Nu prea mi-a iesit faza cu scrisul mai des pe blog, se pare ca nu am timp. Mmmda, nu credeam vreodata ca o sa ajung sa spun ca NU AM TIMP sa fac ceva. Timpul este un motherfucker.
Altceva, altceva... a, da! Stiti melodia aia de la Guess Who cu sexu', bai frate? Intrebare retorica, banuiesc ca nu imi va raspunde nimeni. Anyway, este o piesa care zice asa:
"Nu exista drog mai tare decat sexul,
Am incercat si LSD, si ecstasy si restul"
Ma rog, nu stiu daca le-am nimerit ordinea, dar alea-s versurile. Cu Guess Who nu am nimic, melodia nu imi place, dar nici nu o urasc. Mi-e absolut indiferenta. Ceea ce ma enerveaza e ca vad versurile alea pe la toate statusurile, pe messenger sau pe Facebook, fix la tipe de 11-15 ani. Stai...
11-15 ani. Sex. LSD. Ecstasy. SI RESTUL. Imi scapa ceva? Ce se-ntampla?! Mi-e frica.

Back in business

Ouuuh, n-am mai scris aici de secole. Nu stiu cum a venit vorba de blog si m-am gandit sa mai postez din cand in cand, chiar daca la asta se rezuma toate ideile si chestiile pe care le exprim cu ajutorul pixului... well, al tastelor.
Asadar, uite ca e vara, in sfarsit. Cat visam la zilele astea, la momentul asta, la... tot ce inseamna vacanta. La inceput, imi facusem un "plan de bataie", sa-i zicem asa. Vara asta fac x,y,z. Citesc mult, vad filme, merg in X locuri, dorm mai mult si mai echilibrat...
Sa fiu sincera, s-au cam dus planurile. Sa fiu si mai sincera, am realizat ca nu am nevoie de ele. Poate unora li se pare gresit ce tocmai am afirmat, poate unii cred ca un plan este ceea ce trebuie, ceva care sa te... mentina pe linia de plutire. Neaaah! Eu ma simt bine fara niciun plan. Fac numai ce simt pe moment si am impresia ca imi respect planul initial fara sa vreau, cateodata. :))
Am dat o tura pe la mare, pe 12 iunie. Am fost in Vama, am stat vreo 3 zile. O nebunie totala... Nimic nu se compara cu vederea marii dupa un an de zapada si ploaie. Voi merge din nou, la Stufstock cel mai probabil, desi inca nu s-au anuntat trupele, chestie care ma intriga.
Alt lucru misto pe care l-am facut a fost sa alerg dimineata prin parc. O tura de lac. In primele zile am socializat cu predecesorii si rudele moarte ale alarmei ce suna gingas la ora opt dimineata, dar m-am obisnuit.
Astea fiind spuse, relaxare placuta! Nu stiu cui ma adresez, pentru ca probabil nu mai citeste nimeni ce (nu) scriu, dar... asa, preventiv. :)

P-e-ş-t-e

Nu, n-am murit. De trait traiesc, de scris scriu, dar nu aici, din motive mai mult sau mai putin personale. Totusi, hai, prima postare pe anul asta. De sanatate, noroc si altele nu va mai zic, v-au urat altii destule, cat pentru zece ani. Ah, banuiesc ca si pe voi va enerveaza la fel de mult clasicele mesaje luate de pe net de Craciun, nu?

Eh, nici nu prea stiu despre ce as putea scrie. Mi-e teama sa fac o lista cu reguli, ambitii sau dorinte, pentru ca stiu ca as incalca-o cu prima ocazie, deci nu ma mai obosesc. Stiu prea bine ce am de facut. Nu vreau sa ma pierd. Atat. Cu liceul stau bine, chiar foarte bine. Mult mai bine decat ma asteptam. Am trecut printr-o serie de intamplari nasoale, ce-i drept... da' sa nu vorbim despre asta.

Aaaah, ooouuh I'm still aliiiiveee, yeaahhh. (Pearl Jam - Alive)

Si totusi, va doresc un an mai bun... de fapt, faceti-va singuri un an mai bun, ca de voi depinde. :)

E.M.I.L. in Fire

Zilele astea fredonam "Da' vreeei, eeeeeei, da' vrei!" cu Alina prin clasa si ziceam ca ne este dor de Vama. Sambata dimineata mi-am adus aminte de concert.

Am ajuns cu Pep in Fire pe la opt, iar in scurt timp s-a umplut subsolul, am dat si de multi cunoscuti/prieteni, s-a aglomerat barul, a crescut nivelul de energie... In deschidere au cantat Backstage Hero, apoi a fost randul Emililor cu care ne-am obisnuit deja, nu cred ca mai este nevoie de nicio introducere sau prezentare. Au implinit zece ani, s-a lasat cu vanatai in genunchi de la repetatele cazaturi si izbituri de scena, wall of death, pogo, atmosfera specifica si multa voie buna.

Dupa alegerea unui taxi la 2 noapte pe criteri de genul "soferul nu arata ca un violator, hai sa-l luam pe asta", am ajuns acasa. Cum Pep n-avea somn, ne-am uitat (din nou) la Trainspotting.

Hai, inca zece ani! :)

Toleranta? Tolereaza asta!

Ieri aveam o zi buna. Scapasem de o saptamana nasoala, ma gandeam ca urmeaza weekendul... M-a sunat Pep, mi-a zis ca ajunge in vreo jumatate de ora, apoi plecam spre Universitate sa ne intalnim cu restul. Mi-am pus castile in urechi, am plecat frumusel spre statie. Niste creaturi misterioase imi cer sa sune pe cineva, le zic ca n-am minute si dau sa plec mai departe. Eh, frumoasele individe cu ten masliniu m-au inconjurat, mi-au dat un pumn in cap, am ripostat, apoi s-au strans mai multi, mi-au luat telefonul si au fugit ca niste animale proaste.
Acum sa vina cineva si s-o bage pe aia cu toleranta. Abia astept! Aaa, si... cu caldura si dragoste incomensurabila: