Inainte de toate: nu vreau sa ma plang! Probabil tot asta voi face, dar incerc sa ma abtin. Ghici ce, nu pot! Atunci cand ceva merge rau, ai impresia ca TOTUL e aiurea. Daca ii povestesc chestiile astea cuiva, se uita la mine si tace. Nu stie ce sa-mi spuna. Nu ma ajuta cu nimic. Atunci, prefer sa scriu, chiar daca nimanui nu-i pasa de ce aberez eu aici. Ma ajuta, asa cred...
Cand incepe metamorfoza, n-o iei in serios. Zici ca-ti trece, ca este doar o perioada proasta. E trecerea aia de la soc la tristete, apoi la deprimare, disperare, nervozitate, sictir si, in final, nepasare si racire totala. Ajungi sa nu te mai atinga nimic din ce se intampla in jur, parca te desprinzi de toata lumea si nu mai ai legatura cu absolut nimic. Iti dai seama ca habar n-ai ce vrei, de fapt. Revolta. Bine, dar pentru ce? N-ai idee si asta te seaca. Ai nevoie de o schimbare, tanjesti dupa ceva diferit. Sa se auda un zbang si sa se intample CEVA, la dracu' !
Nu ma ingrijoreaza faptul ca nu ma mai inteleg eu cu mine, asta s-a mai intamplat. Ceea ce ma streseaza este ca simt o oarecare repulsie fata de orice fiinta vie din jurul meu. Ma uit la fiecare persoana de langa mine si imi vine s-o lovesc, s-o ranesc, sa... ii fac ceva rau. Mi se pare ca toti au numai defecte. Da, ii gasesc pe toti defecti si mi-e scarba. Sunt pachet de nervi. Nu eram asa! Nu mai sunt buna. Simt cum mi se ia bunatatea inceeeet, treptat... Ma agat de ea si incerc s-o trag inapoi, dar in final cedez si ii dau drumul. S-o ia cine vrea! Eu nu sunt capabila s-o pastrez.
No comments:
Post a Comment